Ce este lemnul stratificat

Ce este lemnul stratificat?

Se stie ca lemnul este o materie organica, naturala ce provine din plante lemnoase, fiind compus in majoritate din celuloza si lignina. Lemnul are o structura anatomica specifica fiecarei specii de arbore, astfel incat acestea pot fi recunoscute in functie de diferentele structurale. Descrierea stiintifica a structurilor lemnului si de determinarea speciilor de arbori tine de anatomia lemnului.
Lemnul stratificat se obtine prin suprapunerea si lipirea prin presare a mai multor straturi de lemn natural. Fiecare strat este obtinut prin debitarea radiala a lemnului, iar adezivul folosit este unul special, rezistent la apa. Rezultatul este o structura rigida si stabila, in care deformarile si modificarile de volum ale fiecarui strat sunt anihilate de catre celelalte straturi.
Lemnul stratificat a aparut odata cu intelegerea comportamentului structurii lemnoase, in ideea de a asigura stabilitate in timp produselor din lemn, realizarea de elemente unice din lemn, dar si ca tendinta moderna in amenajari.
Aplicabilitatea sa nu are limite. 
Azi intalnim elemente din lemn stratificat in viata de zi cu zi la tot pasul: usi, ferestre, mobilier, constructia de masini, instrumente muzicale, materii prime pentru constructii, instrumente medicale, echipamente sportive etc, toate folosesc lemnul stratificat ca material de neegalat in proprietati, design si calitati.

Lemnul stratificat pentru ferestre si usi

Scopul stratificarii lemnului este de a elimina tensiunile interne din cadrul fibrei lemnoase, tensiuni care de cele mai multe ori determina modificari ale structurii lemnului, ducand la strambari, incovoieri, pierderea cotelor initiale. Acestea au condus la ideea ca lemnul “lucreaza” in timp. Elementele de lemn stratificat folosite in procesul de productie al ferestrelor si usilor din lemn cu geam termopan, au in componenta lor, de obicei, trei straturi de material lemnos, lipite adesea cu adeziv pe baza de apa din normativul D4, rezistent la umiditate. S-a demonstrat ca cele trei straturi, lucrand independent, anuleaza tensiunile interne din cadrul lemnului, asigurand o mare stabilitate prismelor.
Profilele lamelare folosite pentru usi si ferestre sunt numai din cea mai buna calitate de lemn, cu taiere radiala sau semiradiala, care se realizeaza cu utilaje profesionale iar procesul tehnologic este riguros respectat. Produsele corespund normelor DIN EN 204, cu adeziv D4 certificat. Elementele de lemn respecta normele DIN EN 942/ J2, J10, J30.
Pentru ferestre din lemn stratificat cu geam termopan, cotele finite sunt 68 mm grosime si 85 mm latime, iar pentru usi, 68 mm grosime cu 110 mm latime.
Utilizand profile din lemn stratificat din molid, pin sau meranti se obtin ferestre cu un grad de izolare termica ridicat (1.1 – 1.3W/m2k), cu un coeficient de izolare acustica foarte bun (R=34dB), cu o stabilitate a formei si a dimensiunilor deosebita (data de o umiditate relativa a lemnului de 8 – 12%), intr-o gama de culori diversificata.
Profilul folosit pentru tamplarie este realizat prin imbinarea in dinti si lipirea in presa cu adezivi ecologici, obtinandu-se un montant rezistent, perfect stabil.
Adezivul folosit permite realizarea incleierii cu o rezistenta si o durabilitate suficiente, pentru a asigura comportarea corespunzatoare a ansamblului pe timpul intregii sale durate de viata.
In acelasi mod se obtin si panourile lamelare, utilizate in fabricarea tabliilor pentru usi, a captuselilor si a glafurilor.
Controlul calitatii productiei de profile stratificate si panouri lamelare cuprinde urmatoarele:

  • calitatea si umiditatea scandurilor;
  • rezistenta zonelor de incleiere;
  • amestecul si aplicarea adezivului;
  • timpul si presiunea de incleiere;
  • temperatura si umiditatea in timpul incleierii lamelelor;
  • calitatea incleierii.

Produsele astfel constituite intra in procesul prelucrarii finale care cuprinde urmatoarele operatii:

  • dimensionare;
  • frezare;
  • slefuire;
  • pregatire;
  • finisarea suprafetelor;
  • echipare cu accesorii;
  • montaj sticla.

Dimensionarea se realizeaza cu ajutorul fierestraului circular din dotare, cu precizie ridicata.
Semifabricatele astfel dimensionate se vor freza la capete si longitudinal pe masini specializate, respectiv masina combinata de retezat la capat si de cepuire si masina de frezat cu masa mobila si sistem de imobilizare a semifabricatului. Elementele sunt apoi incleiate conform dimensiunilor cerute, urmand apoi profilarea exterioara.

Operatia de slefuire se face pe masini specializate, fiabile si de precizie, folosindu-se abrazivi pe suport panza flexibila si hartie de tip A sau C. Pentru slefuirea manuala se folosesc si materiale spongioase moi dau dure, care pot copia diferite forme si profile.

Se trece apoi la finisarea ferestrei sau usii astfel obtinute, apoi la echiparea cu accesorii si montarea sticlei.

LEAVE A COMMENT

Your email address will not be published. Required fields are marked *